Light for the Last Days

Venirea lui Antihrist

Copilașilor, este ceasul cel de pe urmă. Și, după cum ați auzit că are să vină antihristul, să știți că acum s-au ridicat mulți antihriști – prin aceasta cunoaștem că este ceasul de pe urmă.

1 Ioan 2:18

      Ne aflăm în veacul Antihristului? Biblia arată că în zilele din urmă, acest om care va depăși cu mult în răutate dictatorii secolului 20 Hitler, Stalin și Mao, va veni la putere și va institui ultima dictatură mondială. Toate problemele din ultima vreme sunt motiv de îngrijorare cu privire la viitor. Trebuie să vină cineva capabil să rezolve toate aceste crize.

      Biblia ne spune că la finalul veacului va fi o criză globală fără precedent. Vestea bună este că există Cineva pe cale să vină să rezolve toate problemele: Domnul Isus, Mesia. El va veni a doua oară investit cu toată puterea lui Dumnezeu să judece lumea cu dreptate și să întemeieze Împărăția Mesianică unde credincioșii vor trăi în liniște și pace. Până atunci, El aduce pace și linște tuturor celor care primesc mesajul Evangheliei: Hristos/Mesia a murit pentru păcatele noastre și a înviat din morți ca să aducă tuturor celor care cred viața veșnică.

      Vestea rea este că înainte de revenirea Domnului pe pământ va fi o vreme de mari încercări, când Antihrist, personaj carismatic, înșelător, va veni la putere. El va organiza un guvern mondial și va pune bazele unui nou sistem de control  prin care doar cei care se vor supune condițiilor impuse de el vor face parte din societate.

      Realitatea curentă reflectă această tendință.

      Ce spune Biblia despre Antihrist și ce ne spune istoria bisericii despre el?  Biserica a avut trei opinii majore diferite cu privire la identitatea lui Antihrist:

      1. Preterit. Antihrist aparține trecutului; un împărat roman care a persecutat creștinii și a pretins închinare, în locul lui Dumnezeu. Numele lui Nero Claudius Caeser, în ebraică, are ca valoare numerică 666.

      2. Istoric. Antihrist este un personaj prezent de-a lungul istoriei.  Reformatorii protestanți au spus că Papa este Antihrist (orice papă aflat la putere). Ei au arătat că Biserica Romano- Catolică a organizat un sistem înșelător de închinare creștină, a înlocuit pe Hristos cu papa, a persecutat adevărații credincioși și a suprimat Evanghelia. Unul din titlurile pe care pontiful Romei îl poartă – Vicarius Filii Dei (Vicar al Fiului lui Dumnezeu) în latină are deasemenea valoarea numerică 666.

Alternativ, dictatorii cei mai cruzi sunt priviți ca tipologie a lui Antihrist, controlați de Satan, pentru că au persecutat credincioșii și au pretins închinare.

      3. Avangardist. Antihrist/Fiara din Apocalipsa 13 va fi un conducător mondial care va ajunge la putere pe fondul celor șapte ani de Necaz, înainte de revenirea fizică a Domnului Isus pe pământ. 

      Apreciez perspectiva avangardistă, de viitor. Deși duhul lui Antihrist se poate recunoaște în unele personaje istorice, împărați romani, papi și dictatori ca Hitler, Stalin și Mao, el trebuie să fie un om care va trăi în preajma celei de a doua veniri a Domnului pe pământ, când Antihrist își va afla sfârșitul și va fi aruncat în iad.  (Apocalipsa 19).

      Așadar, Antihrist este pe drum?  Evident că vedem numeroși antihriști activi în lume care îi netezesc calea.

      Sisteme politice și religioase antihriste în dictaturile comuniste din China și Coreea de Nord și teritoriile controlate de islam persecută credincioșii creștini. În țările vestice, creștinismul biblic este suprimat și observăm cum prinde teren duhul antihrist care neagă dumnezeirea Domnului Isus Hristos (islamul, New Age, yoga, teologia liberală și tendința unirii tuturor credințelor promovată în biserici, secte ca Martorii lui Iehova și Mormonii etc). Mai vedem și toate  tendintele actuale care pregătesc calea venirii lui Antihrist proorocită în Apocalipsa 13, pe care le vom analiza în revistă.

      Singurul loc din Biblie unde este menționat numele „Antihrist” se află în Epistolele lui Ioan. În alt loc este numit ,,corn mic” (Daniel 7), „domnul care vine” (Daniel 9), „omul păcatului” (2 Tesaloniceni 2) și „fiara” (Apocalipsa 13).

      Iată succint, trăsăturile caracteristice ale lui Antihrist din Sfânta Scriptură.

      1. El iese din a patra fiară.  Daniel 7 localizează această fiară ca Imperiul Roman, care va exista într-o formă reactivată, în zilele din urmă. Apocalipsa 17:9-13. Posibilii candidați sunt Uniunea Europeană, Națiunile Unite sau o organizație globală înființată pentru rezolvarea problemelor umanității. De aici se trag cei „zece regi” care își vor ceda puterea Fiarei.

      2. El primește puterea Satanei, vorbește împotriva Domnului și a credincioșilor. El persecută pe sfinți. Daniel 7, Apocalipsa 13.

      3. El aspiră la puterea mondială și aproape reușește (cei șapte ani de necaz, împărțiți în două jumătăți). El organizează semnul fiarei/666 Apocalipsa 13

      4. El este „un domn care va veni” – va încheia tratatul de șapte ani cu Israel pe care îl va încălca la mijloc Daniel 9:26-27.

      5. El are puteri supranaturale pri­mite de la Satan, este extrem de abil, viclean, va izbândi prin dibăcie. (Daniel 8) Arătarea lui se va face prin puterea Satanei, cu tot felul de minuni, de semne și puteri mincinoase 2 Tesaloniceni 2:9 Minunile lui vor face ca populația lumii să creadă o minciună și oamenii să fie orbiți de o lucrare de rătăcire. 2Tesaloniceni 2.

      6. El aduce urâciunea pustiirii prin care va fi venerat ca  Dumnezeu. Daniel 11, Matei 24, 2 Tesaloniceni 2. Apocalipsa 13

      7. Puterea lui își găsește sfârșitul la a doua venire a Domnului, când va fi aruncat în iad. Apocalipsa 19.11-21 Daniel 7, Isaia 11.4, Habacuc 3.13, 2 Tesaloniceni 2.8.

Ascensiunea la putere a lui Antihrist

      Iată trei pasaje profetice care descriu cum va ajunge Antihrist/Fiara în poziția de a conduce lumea 

Apocalipsa 13:

      Apoi am stat pe nisipul mării. Și am văzut ridicându-se din mare o fiară cu zece coarne și șapte capete; pe coarne avea zece cununi împărătești și pe capete avea nume de hulă. Fiara pe care am văzut-o semăna cu un leopard, avea labe ca de urs și gură ca o gură de leu. Balaurul i-a dat puterea lui, scaunul lui de domnie și o stăpânire mare. Unul din capetele ei părea rănit de moarte, dar rana de moarte fusese vindecată. Și tot pământul se mira după fiară.

Și au început să se închine balaurului, pentru că dăduse puterea lui fiarei. Și au început să se închine fiarei, zicând: „Cine se poate asemăna cu fiara și cine se poate lupta cu ea?” I s-a dat o gură care rostea vorbe mari și hule. Și i s-a dat putere să lucreze patruzeci și două de luni.

Ea și-a deschis gura și a început să rostească hule împotriva lui Dumnezeu, să-I hulească Numele, cortul și pe cei ce locuiesc în cer. I s-a dat să facă război cu sfinții și să-i biruiască. Și i s-a dat stăpânire peste orice seminție, peste orice norod, peste orice limbă și peste orice neam. Și toți locuitorii pământului i se vor închina, toți aceia al căror nume n-a fost scris de la întemeierea lumii în cartea vieții Mielului, care a fost înjunghiat. Cine are urechi, să audă!

Apocalipsa 13:1-9

      Daniel 7:

      El mi-a vorbit așa: ‘Fiara a patra este o a patra împărăție care va fi pe pământ. Ea se va deosebi de toate celelalte, va sfâșia tot pământul, îl va călca în picioare și-l va zdrobi. Cele zece coarne înseamnă că din împărăția aceasta se vor ridica zece împărați. Iar după ei se va ridica un altul, care se va deosebi de înaintașii lui și va doborî trei împărați. El va rosti vorbe de hulă împotriva Celui Preaînalt, va asupri pe sfinții Celui Preaînalt și se va încumeta să schimbe vremurile și legea, și sfinții vor fi dați în mâinile lui timp de o vreme, două vremuri și o jumătate de vreme. Apoi va veni judecata și i se va lua stăpânirea, care va fi prăbușită și nimicită pentru totdeauna. Dar domnia, stăpânirea și puterea tuturor împărățiilor care sunt pretutindeni sub ceruri se vor da poporului sfinților Celui Preaînalt. Împărăția Lui este o împărăție veșnică și toate puterile Îi vor sluji și-L vor asculta!”

Daniel 7.23-27

      Apocalipsa 17:12-13:

      Cele zece coarne pe care le-ai văzut sunt zece împărați care n-au primit încă împărăția, ci vor primi putere împărătească timp de un ceas împreună cu fiara. Toți au același gând și dau fiarei puterea și stăpânirea lor. (Apocalipsa 17:12-13)Ei se vor război cu Mielul, dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor și Împăratul împăraților. Și cei chemați, aleși și credincioși care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui.”

Apocalipsa 17:12-13

      Aceste profeții descriu cum Fiara va prelua conducerea unui  tip de guvern mondial înființat după crizele zilelor din urmă. Versetele din Apocalipsa 13:1-2 se referă la vechile imperii care au   cotropit Israel (Babilon, Persia, Grecia și Roma). Puterea spirituală din spatele acestor imperii își are originea în Babilon/Turnul Babel (Geneza 11), în răzvrătirea împotriva lui Dumnezeu și închinarea idolatră la dumnezei înșelători. Aceasta va fi puterea din spatele sistemului Antihrist al zilelor din urmă.

      Se specifică că fiara va ieși din mare, ceea ce are ca semnificații, în primul rând faptul că Babilonul, Persia, Grecia și  Roma au pus stăpânire pe teritoriile din jurul Mării Mediterane, mai exact peste micuța națiune de pe coasta de est, Israel, Țara Sfântă.  La fel va proceda și Antihrist.  În al doilea rând, în Biblie, marea tumultuoasă  simbolizează omenirea păcătoasă:

      Dar cei răi sunt ca marea înfuriată, care nu se poate liniști și ale cărei ape aruncă afară noroi și mâl. (Isaia 57:20) Ascensiunea lui Antihrist este înlesnită de națiunile răzvrătite împotriva Domnului. În Apocalipsa 13 citim: tot pământul s-a minunat mergând după fiară. Când vor merge după Fiară de fapt îl vor urma pe Satan Și s-au închinat balaurului(Satan), fiindcă i-a dat fiarei stăpânirea. (Apocalipsa 13:4).

      În Daniel 7:7-8 citim despre a patra fiară, care este Imperiul Roman. Această profeție, împreună cu Apocalipsa 17.9-11 indică faptul că va exista un fel de revenire a Imperiului Roman, din care „cornul mic” (Antihrist) din Daniel 7 va rosti cuvinte pompoase împotriva Cel Preaînalt (Dumnezeu) și va prigoni pe sfinți. Imperiul Roman conducea Ierusalimul și țara Israel în momentul primei veniri a lui Isus. Profeția indică restaurarea Israelului, o întoarcere a poporului evreu în patrie și cum toate națiunile lumii se vor implica în acest conflict (Zaharia 12-14).

      La începutul perioadei de necaz, domnul care va veni (Antihrist) va încheia un tratat de pace înșelător de șapte ani cu Israel (Daniel 9.26-27), permițând reconstruirea Templului din Ierusalim. El va trăda apoi pe Israel și își va așeza chipul (urâciunea pustiirii) în locul sfânt (Daniel 11 și Matei 24).

      Aceasta va declanșa Necazul lui Iacov (Ieremia 30) din care rămășița lui Israel va fi mântuită la a doua venire a lui Yeshua/Iisus ca Mesia (Zaharia 12.10 și 14.3-9). Mai multe detalii în următorul articol „Pericole care pândesc statul Israel”.

      Antihrist va primi putere de la diavol.

      El va vorbi împotriva lui Dumnezeu și a poporului Său și va persecuta pe credincioșii adevărați care îl urmează pe Domnul. El va veni cu soluția salvatoare la criza care amenință omenirea și viitorul rasei umane. El va promite „pace și liniște”, dar va aduce numai suferință, o situație rea fără precedent în toată istoria umanității (1Tesaloniceni 5:3, Matei 24:21-22). El va primi puterea din partea a „zece regi”, fie liderii a zece teritorii importante, fie zece personalități influente implicate în procesul de globalizare. În cursul evenimentelor, trei dintre acești regi se vor întoarce împotriva lui. Daniel 7:24, Apocalipsa 17:12-13. Alte scripturi, inclusiv Daniel 8 și 2 Tesaloniceni 2, indică faptul că el va avea o putere supranaturală dată de Satana, care va convinge oamenii să creadă o minciuna, iar el va avea profilul unui erou, salvator al omenirii, de mesia, aclamat ca un dumnezeu:

      Căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de credință și nu se va da pe față omul nelegiuirii, fiul pierzării, Potrivnicul, care se înalță mai presus de tot ce se numește Dumnezeu… Iar venirea aceluia va fi prin lucrarea lui satan, însoțită de tot felul de puteri și de semne și de minuni mincinoase, Și de amăgiri nelegiuite, pentru fiii pierzării, fiindcă ei n-au primit iubirea adevărului, ca ei să se mântuiască. Și de aceea, Dumnezeu le trimite o lucrare de amăgire, ca ei să creadă minciuni, Ca să fie osândiți toți cei ce n-au crezut adevărul, ci le-a plăcut nedreptatea.

2Tesaloniceni 2:3-12

      Această înșelăciune va include o moarte și o înviere contrafăcută:

      Unul din capetele ei părea rănit de moarte, dar rana de moarte fusese vindecată. Și tot pământul s-a minunat mergând după fiară.Și amăgea pe locuitorii pământului prin semnele pe care i se dăduse să le facă în fața fiarei. Ea a zis locuitorilor pământului să facă o icoană fiarei, care avea rana de sabie și trăia. I s-a dat putere să dea suflare icoanei fiarei, ca icoana fiarei să vorbească și să facă să fie omorâți toți cei ce nu se vor închina icoanei fiarei.

Apocalipsa 13:3 & 14

      Antihrist împreună cu acolitul său fidel, profetul mincinos,  vor determina oamenii să se închine la o imagine care poate vorbi. De reținut că împărații romani și marii dictatori au postat imagini cu ei înșiși spre a fi adorate și la care să se plece/închine oamenii, însă nici o imagine nu putea vorbi, ca în textul din Apocalipsa.

      Acum, datorită televiziunii,  computerelor, a telefoanelor mobile și a inteligenței artificiale, suntem înconjurați de imagini care pot vorbi.

Semnul fiarei

      Cea mai cunoscută trăsătură a domniei lui Antihrist este impunerea Semnului Fiarei.

Apocalipsa 13:16-18

      Și ea îi silește pe toți, pe cei mici și pe cei mari, și pe cei bogați și pe cei săraci, și pe cei slobozi și pe cei robi, ca să-și pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înțelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Și numărul ei este 666.

Apocalipsa 13:16-18

      Au existat numeroase încercări de a descifra care este Semnul Fiarei /666. Acest pasaj vorbește despre impunerea unui fel de semn prin care oamenii să poată  cumpăra și vinde.

      Cuvântul grecesc folosit pentru semn este „charagma”, care denotă ideea unei gravuri sau a unui tip de tatuaj. Pasajul din Apocalipsa implică faptul că acesta va fi aplicat pe sau sub pielea unei persoane pentru ca ea să poată cumpăra și vinde. Va fi și un semn de loialitate față de Antihrist, dat celor care se închină chipului Fiarei.

      Una din trăsăturile de bază ale societății este capacitatea de a vinde și cumpăra, prin care se acoperă o gamă largă de activități umane, de la munca pentru traiul obișnuit, acoperirea nevoilor de bază, hrană, haine, un cămin, transport și așa mai departe. O persoană care nu este capabilă să facă aceste lucruri poate fi exclusă din societate și lăsată fără lucru, adăpost și înfometată.

      Pe vremea când Ioan a scris Apocalipsa, tranzacțiile se făceau prin monede sau troc. Ioan nu ar fi avut cum să cunoască sistemul actual în care putem face tranzacții de bani fără numerar vizibil, prin carduri și computere. El nu ar fi avut de unde ști că pentru a putea face parte din acest sistem, trebuie să ți se atribuie un anumit număr.

      Dar Dumnezeu știa ce avea să urmeze și i-a dat lui Ioan această profeție care nu putea fi împlinită decât literalmente în timpul nostru, cu tehnologia noastră.

      Realitatea este că anumite forțe accelerează organizarea unei societăți fără numerar, printr-un  sistem de Identificare Digitală, cum este Scorul de Credit în China și sistemul Aadhaar din India.  Toți oamenii sunt înscriși într-o aplicație prin care pot cumpăra și  vinde. Aplicația se conectează la un sistem informatic controlat de guvern care aduce cu el o formă de control social, mai ales în China. Aici, autoritatea centrală poate să dezactiveze sau să activeze capacitatea de a cumpăra și de a vinde în funcție de conformarea la cerințele guvernului. Există teama că green-passul de vaccinare conectat la un ID digital este prima etapă către un sistem similar în națiunile occidentale. Mai multe informații despre acest subiect- în ediția din ianuarie 2020 și articolul „Semnul tehnologiei. 1984, Brave New World și 666.”

      Încă nu am ajuns acolo, dar după cum evoluează evenimentele, nu pare deloc greu de imaginat cât de ușor ar putea prelua Antihrist controlul și impune semnul fiarei,  obligând oamenii la supunere, condiționându-i cu excluderea socială,  fără să mai poată vinde sau cumpăra. Potrivit Apocalipsei 14.9-12, acceptarea Semnului Fiarei va face ca o persoană să-și piardă sufletul pentru totdeauna în osânda veșnică, așa că, orice s-ar întâmpla, nu accepta semnul.

Cine este el?

      Persoanele interesate de subiect obișnuiesc să facă speculații cu privire la identitatea lui Antihrist; să fie papa, un lider musulman sau cineva care organizează o nouă formă de religie și guvernare? O serie de versete indică faptul că el se va „înălța mai presus de orice dumnezeu” (Daniel 11.36-37). În 2 Tesaloniceni 2.4 citim că el se opune și se înalță mai presus de tot ceea ce se numește Dumnezeu sau care este închinat, astfel încât să stea ca Dumnezeu în templul lui Dumnezeu, arătându-se că este Dumnezeu.

      Biblia arată că pentru a ajunge la putere se va folosi de religiile actuale, deși scopul lui final este desființarea lor totală, ca să determine oamenii să i se închine lui și diavolului care îl controlează.

      În Apocalipsa 17 citim despre „Femeia” care călărește fiara. Aceasta reprezintă religiile mondiale existente conduse de Roma:

      Apoi unul din cei șapte îngeri care țineau cele șapte potire a venit de a vorbit cu mine și mi-a zis: „Vino să-ți arăt judecata curvei celei mari, care șade pe ape mari. Cu ea au curvit împărații pământului și locuitorii pământului s-au îmbătat de vinul curviei ei!” Și m-a dus, în Duhul, într-o pustie. Și am văzut o femeie șezând pe o fiară de culoare stacojie, plină cu nume de hulă, și avea șapte capete și zece coarne. Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură și stacojiu, era împodobită cu aur, cu pietre scumpe și cu mărgăritare. Ținea în mână un potir de aur plin de spurcăciuni și de necurățiile curviei ei. Pe frunte purta scris un nume, o taină: „Babilonul cel mare, mama curvelor și spurcăciunilor pământului”.

      Și am văzut pe femeia aceasta îmbătată de sângele sfinților și de sângele mucenicilor lui Isus. Când am văzut-o, m-am mirat minune mare.

Apocalipsa 17:1-6

      Femeia reprezintă sistemul religios, în frunte cu papalitatea, care își are originea în Babilon (Turnul Babel) și cuprinde toată religia înșelătoare din lume. Acest sistem religios este perceput ca Antihrist (beat de sângele martirilor lui Isus), chiar dacă o parte din acesta se declară creștin (numai cu numele). Odată ajuns la putere, Antihrist se folosește de sprijinul acestui sistem religios, pentru ca în final să îl nimicească:

      Apoi mi-a zis: „Apele pe care le-ai văzut, pe care șade curva, sunt noroade, gloate, neamuri și limbi. Cele zece coarne pe care le-ai văzut și fiara vor urî pe curvă, o vor pustii și o vor lăsa goală. Carnea i-o vor mânca și o vor arde cu foc. Căci Dumnezeu le-a pus în inimă să-I aducă la îndeplinire planul Lui: să se învoiască pe deplin și să dea fiarei stăpânirea lor împărătească până se vor îndeplini cuvintele lui Dumnezeu. Și femeia pe care ai văzut-o este cetatea cea mare, care are stăpânire peste împărații pământului.”

Apocalipsa 17:15-18

      Merită subliniat că Hitler, atunci când a vrut să ajungă la putere s-a folosit de religie, de biserică, de formele corupte de creștinism catolic și protestant, deși Hitler disprețuia profund biserica, iar naziștii urmăreau înlocuirea creștinismului cu o nouă formă ocultă ariană de păgânism.

      În mod asemănător, Antihrist se poate folosi de sistemul religios mondial reprezentat de femeia în stacojiu din Apocalipsa 17, dar scopul său final va fi să-l distrugă. Din acest motiv, eu nu cred că Antihrist este  papa sau un musulman. Se află pe undeva pe aproape?

      Nu cred că suntem la mare depărtare de împlinirea acestor profeții și probabil că există pe undeva în lume. Posibil să fie un star aflat în ascensiune într-o organizație globalistă cum este UE sau ONU. El se folosește de puterea ocultă și demonică pentru a ajunge la cea mai înaltă funcție din sistemul mondial actual. Nu voi încerca să-l identific, dar descoperirea lui nu e departe.

      Potrivit pasajului biblic din 2 Tesaloniceni 2, înainte ca el să ajungă la putere trebuie să se întâmple CEVA. Acum este reținut de cel ce îl oprește, dar când acesta va fi îndepărtat, Antihristul va fi descoperit:

      Și acum știți bine ce-l oprește ca să nu se descopere decât la vremea lui. Căci taina fărădelegii a și început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o oprește acum să fie luat din drumul ei. Și atunci se va arăta acel nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale și-l va prăpădi cu arătarea venirii Sale.

2Tesaloniceni 2:6-8

      Ce îl reține? De-a lungul istoriei bisericii, răspunsul a fost: guvernul roman, predicarea Evangheliei, biserica Noului Testament, Duhul Sfânt și arhanghelul Mihail. Iată răspunsul la această întrebare de pe site-ul „Got Questions” (gotquestions.org), care recomandă:

      „Ideea că Duhul Sfânt din biserică este ceea ce îl reține este susținută de faptul că referința biblică pentru ACELA este fie un lucru (gen neutru, versetul 6), cât și o persoană (genul masculin, versetul 7). De asemenea, puterea care întârzie planul principal al lui Satan de a-l descoperi pe înșelător este puterea lui Dumnezeu. Este mult mai logic să credem că Duhul Sfânt îl frânează pe diavol, nu  o forță politică sau chiar un înger. Duhul Sfânt al lui Dumnezeu este singura Persoană cu suficientă putere (supranaturală) pentru a face aceasta.

Duhul lucrează prin credincioși pentru a realiza acest lucru. Biserica, locuită de Duhul lui Dumnezeu, dintotdeauna a apărat societatea de nelegiuire.  Pavel relatează că, la un moment dat, Duhul se va „depărta” de lucrarea Sa de frânare,și atunci păcatul va pune stăpânire pe omenire. 2 Tesaloniceni 2:7 poate fi redat literal, Căci taina fărădelegii a și început să lucreze; trebuie numai ca cel ce o oprește acum să fie luat din drumul ei. (2 Tesaloniceni 2:7). Noi credem că acest să fie luat din drumul ei se va întâmpla la Răpirea bisericii, când Biserica va părăsi pământul.  Desigur că Duhul Sfânt va fi încă prezent pe pământ, dar El va fi scos din cale, în sensul că slujirea Sa unică de frânare a păcatului – prin poporul lui Dumnezeu, biserica – va fi înlăturată.

      În 2 Tesaloniceni 2 este clar că  înlăturarea  stăvilirii nelegiuirii precede descoperirea lui Antihrist. În timpul Necazului, fără nici o frână în calea păcatului, cel fărădelege se va „folosi tot felul de demonstrații de putere prin semne și minuni” să  înșele oamenii pământului (versetele 9–10). Când se va împlini vremea lui Antihrist, Domnul Isus se va întoarce și va doborî pe omul păcatului prin „suflarea gurii sale și îl va nimici prin splendoarea venirii Sale” (versetul 8). Chiar acum răul este stăvilit, dar când epoca bisericii se va sfârși, nu va mai exista nici un obstacol în calea răului și răzvrătirea va părea învingătoare; cu toate acestea, condamnarea supremă a răului este o certitudine.”

      Dacă răspunsul este biserica,  iată un alt verset care arată că biserică va fi luată la Răpire înainte de venirea Antihristului. Pavel a descris acest eveniment în 1Tes 4:15-18

Iată, în adevăr, ce vă spunem prin Cuvântul Domnului: noi cei vii, care vom rămâne până la venirea Domnului, nu vom lua-o înaintea celor adormiți. Căci Însuși Domnul, cu un strigăt, cu glasul unui arhanghel și cu trâmbița lui Dumnezeu, Se va coborî din cer și întâi vor învia cei morți în Hristos. Apoi, noi cei vii, care vom fi rămas, vom fi răpiți toți împreună cu ei în nori, ca să întâmpinăm pe Domnul în văzduh; și astfel vom fi totdeauna cu Domnul. Mângâiați-vă dar unii pe alții cu aceste cuvinte.

1Tesaloniceni 4:15-18

Este posibil ca Răpirea Bisericii să ducă la ascensiunea lui Antihrist, deoarece el va explica printr-o minciună dispariția bruscă a milioane de oameni de pe fața pământului.  Acest eveniment poate explica numărul mare de oameni care se întorc la Hristos, descriși ca ieșind  „din necazul cel mare”. Apocalipsa 7.9-14. Noii credincioși vor înțelege că a avut loc Răpirea bisericii și se vor întoarce la Hristos și vor plăti prețul credinței lor devind martirii uciși de Antihrist. Pe de altă parte, mulți consideră că Răpirea nu va fi decât la mijlocul sau la sfârșitul necazului și de aceea credincioșii trebuie să fie pregătiți să înfrunte persecuția și martiriul pentru credința lor sub Antihrist. Adevărul va fi descoperit la vremea lui, iar creștinii nu trebuie să se poticnească în aceste temporizări, cel mai important acum este ca oamenii să se întoarcă la Isus Hristos ca Domn și Mântuitor, să fie pregătiți pentru ceea ce urmează. Când știi că ești al Domnului, ai un viitor și o nădejde, indiferent de întunericul din jur:

      Căci harul lui Dumnezeu, care aduce mântuire pentru toți oamenii, a fost arătat și ne învață s-o rupem cu păgânătatea și cu poftele lumești și să trăim în veacul de acum cu cumpătare, dreptate și evlavie, așteptând fericita noastră nădejde și arătarea slavei marelui nostru Dumnezeu și Mântuitor, Isus Hristos.

Titus 2:11-13

Maranatha – vino Doamne Isuse!

Covid 19. Cum se va termina?

      Referitor la criza Covid iată o întrebare pe care ne-o punem cu toții, ba mai mult „Se va termina vreodată?” Guvernul Marii Britanii a comandat alte 114 milioane de doze de vaccin Covid 19, astfel încât campania de injectare să se repete în anii următori. Intervalul minim între doze trebuie redus la jumătate, de la șase la trei luni. La momentul scrierii acestui articol, guvernul a trecut la „Planul B” de „stopare a răspândirii virusului”, adică  revenirea la mai multe restricții și impunerea unui sistem cu pașapoarte de vaccinare, necesar pentru accesul în unele locații. Se spune că vaccinarea în masă cu o a treia doză de rapel este necesară pentru a preveni o nouă izolare în Anul Nou.

      Dr. David Nabarro, delegat special pentru Covid 19 din partea Organizației Mondiale a Sănătății, a declarat la Sky TV (2/12/21) că

„vaccinul nu va pune capăt pandemiei,  nu oprește transmiterea virusului însă trebuie să „continuăm” vaccinarea împreună cu alți pași care să stopeze transmiterea.”

Dr. David Nabarro

Cu alte cuvinte, se impune vaccinarea plus distanțare socială continuă, purtarea măștilor, blocaje – ca să ținem virusul la distanță. Toate aceste măsuri sunt necesare deoarece vaccinul nu funcționează, oamenii continuă să se infecteze și transmit virusul mai departe. Vor continua să apară noi variante precum Omicron, de aceea sunt necesare vaccinări multiple la fiecare câteva luni. Principala problemă care provoacă răspândirea sunt persoanele care refuză să fie vaccinate dublu sau triplu și ele trebuie să se conformeze sau să fie obligate să se supună. În SUA, Anthony Fauci,consilierul medical șef al Casei Albe a spus că

„probabil coronavirusul Covid-19 nu va fi eliminat niciodată și lumea trebuie să înceapă să trăiască cu el, pentru că nu cred că îl vom vom eradica vreodată.”

Anthony Fauci

Aceasta înseamnă că infrastructura pe care o organizează ei acum va fi cu noi de acum înainte. Israel își pregătește acum a patra injecție de rapel, însoțită de avertismentul Ministerul Sănătății că urmează o a cincea, a șasea și a șaptea injecție – urmate de o cantitate nesfârșită după aceea – toate aceste măsuri se află pe ordinea de zi. CEO-ul Pfizer spune că „vom avea o revaccinare anuală pentru a ne afla cu adevărat în siguranță”. Veți continua să primiți injecții an de an pentru a continua să păstrați „privilegiile” acordate.

      Așadar, această criză provocată de virusul care s-a răspândit în lume în urmă cu doi ani (probabil de la laboratorul de virologie din Wuhan, China) pare că nu se mai termină.

      Cea mai gravă criză de sănătate din istoria recentă va continua cu injectări o dată la câteva luni și carantină, distanțare socială și purtarea măștilor, precum și  izolarea socială a celor care nu respectă ordinele guvernamentale.

      Vom continua să suferim datorită blocajului societății normale,  pierderea locurilor de muncă și falimentul afacerilor, singurătate, plictiseală, boli mintale și înmulțirea deceselor datorate bolilor care nu au fost tratate corespunzător, la timp în sistemul  de sănătate. La aceasta se adaugă perspectiva crizei financiare.

      Pentru acoperirea pierderilor generate de criză, statele și băncile centrale au pus în circulație aproape 20 de trilioane de dolari în sistemul monetar mondial. Acești bani sunt creați artificial, ceea ce înseamnă că mai devreme sau mai târziu poate izbucni o criză financiară pe fondul inflației și a prăbușirii principalelor valute.

Există o agendă în spatele acestor măsuri?

      Există persoane care contestă  această strategie de limitare a bolii. Măsurile luate împotriva virusului nu au rezolvat situația. Anunțul privind a treia și a patra injectare demonstrează eșecul.

      Medicii integri care nu se supun directivelor semnalează pericolele injectărilor multiple cu o înmulțire a cazurilor cu forme agravate la contactarea unor boli obișnuite, pentru că sistemul imunitar natural nu mai poate face față, fiind compromis de injectări multiple. Ei mai spun că vaccinarea în masă încurajează dezvoltarea variantelor, exemplificând cu numărul ridicat de efecte secundare, unele fatale, de la administrarea vaccinului.

      La începutul pandemiei, 44.000 de oameni de știință și medici au semnat Marea Declarație Barrington, care susține că măsurile luate au fost dăunătoare „sănătății publice pe termen scurt și lung.”  Ei promovau  măsurile naturale de întărire a sistemului imunitar printr-o alimentație echilibrată, vitamine și exerciții fizice, precum și tratarea bolii potrivit protocolului unei infectări cu virusul de tip Sars. Astfel s-ar fi ajuns la imunitate de grup și totul se liniștea. Este drept că la început  oamenii de știință din guvernul Marii Britanii au declarat că cea mai bună cale de urmat este imunitatea de grup. Nu vom ști niciodată dacă această abordare ar fi funcționat, deoarece guvernele din întreaga lume s-au angajat să impună strategia de carantinare plus vaccinare.

      Bill Gates a fost prezent la Conferința Eveniment 201 la care au participat Centrul John Hopkins pentru Sănătate și Securitate, Forumul Economic Mondial și Fundația Bill și Melinda Gates. Toate acestea sunt multinaționale extrem de bogate care dispun  de sume uriașe de bani, cu puterea de a oferi consultanță  guvernelor și mass-mediei din întreaga lume. Conferința a avut loc la New York în octombrie 2019, chiar înainte ca focarul să lovească lumea. La Conferința din 2019 s-a făcut un exercițiu de simulare a unei pandemii globale imaginare care provoacă moartea a 65 de milioane de oameni. Exercițiul de simulare aducea soluții prin care  guvernele, industria și organizațiile internaționale să conlucreze și Conferința a propus un fel de guvern global care să facă față situației de urgență.

      Conferința 201 a simulat o pandemie care va genera o formă de guvern global.

      Atunci s-a propus:

      • Carantina forțată.

      • Controlul populației, capacitatea oamenilor de a călători, de a face comerț, de a se întâlni.

      • Controlul surselor de informare. Sunt permise doar informațiile agreate de guvern.

      • Controlul internetului, al rețelelor sociale. Dizidenții trebuie pedepsiți.

      • Scoaterea din circulație a banilor lichizi, a bancnotelor. Toate tranzacțiile financiare trebuie să se facă prin mijloace electronice.

      • Vaccinuri obligatorii cu microcipuri pentru ID.

      Președintele Forumului Economic Mondial, Klaus Schwab, a recunoscut că s-a folosit de criza Covid pentru a înfăptui „Marea Resetare”, care are ca scop „reconstrucția mai bună” după criză. În cartea sa „Covid 19 – Marea Resetare”, el afirma:

„Această pandemie reprezintă o oportunitate rară de a reflecta, reimagina și reseta lumea noastră. Multe lucruri se vor transforma pentru totdeauna… VA APĂREA O NOUĂ LUME… Revoluția socială declanșată de Covid 19 va dura ani de zile și posibil generații. Mulți dintre noi ne întrebăm când  vor reveni lucrurile la normal. RĂSPUNSUL SCURT ESTE NICIODATĂ.

Klaus Schwab

      El a continuat prin descrierea unei ordini noi care „va apărea doar printr-o formă de GUVERNARE GLOBALĂ EFICIENTĂ”. Cu alte cuvinte, „Marea Resetare” e despre guvernarea globală. Acest subiect în detaliu – în ediția noastră din ianuarie 2021.

      Bill Gates, care oferă consultanță guvernelor și centrelor de putere din toată lumea, a spus că „vom reveni la normalitate doar atunci toată lumea va fi vaccinată”. El vrea să înscrie toată populația din lume în sistemul său informatic ID2020. El mai vrea ca guvernele să planifice următoarele pandemii și să înființeze un grup de lucru global pentru pandemie care să se ocupe de toate.

Urmezi linia guvernului… sau altfel?

      Toate aceste propuneri conduc la situația în care oamenii sunt obligați să respecte linia guvernamentală și să se vaccineze de mai multe ori pentru a avea acces în societate. Dacă aceste injectări devin obligatorii, pașapoartele de vaccinare vor fi absolut necesare celor care vor să aibă ceva care seamănă  cu o viață normală.

      Președintele UE, Ursula von der Leyen, vrea vaccinare dublă și triplă obligatorie în Europa. Acest lucru se întâmplă deja în Lituania, unde persoanele fără permis de vaccinare nu mai pot lucra sau intra în magazine și trebuie să apeleze la prieteni care să le cumpere mâncare pentru a supraviețui. Austria impune vaccinarea obligatorie din februarie, cine refuză este pasibil cu o amendă de 7200 EUR.

Cine nu plătește,  merge la închisoare.

      Cancelarul german Olaf Scholz vrea să impună mandatul de vaccinare  fiecărui german, începând din februarie. Landul german Hesse a introdus deja o regulă conform căreia persoanele nevaccinate nu pot intra în magazinele alimentare. Australia a devenit un stat polițienesc Covid, comasează trupe pe străzi pentru a impune blocări stricte, iar poliția merge din ușă în ușă pentru a controla  respectarea regulilor. În teritoriul din nord, oamenii au fost îndepărtați cu forța din casele lor și puși în centre de carantină, care sunt o formă de închisoare.

      Dacă această tendință va continua în întreaga lume, vom vedea dizidenți excluși din societate, în incapacitate de muncă, fără acces la diferite facilități, inclusiv  magazine. Ei pot fi chiar scoși cu forța din casele lor și duși în lagăre de izolare. Bisericile vor fi condiționate cu interzicerea accesului celor care nu sunt vaccinați,  dacă vor să rămână deschise.

Dacă nu acceptă,  pot fi amendate și închise.

      Serurile experimentale numite vaccinuri pot compromite sănătatea celor care se conformează impunerilor guvernamentale. Ei vor realiza că pașapoartele de vaccinare, care le garantau accesul la societate, sunt un mijloc de control al guvernului. Așa cum am scris în ediția anterioară, „există o agendă ascunsă în care forțele „din spatele scenei” vor pașapoarte de vaccinare ca primă etapă a unui sistem de identificare pentru a controla lumea.

Capcana digitală a fost deja întinsă, iar elitele globaliste se folosesc de COVID pentru a accelera procesul de convergență. Oamenii se vor trezi din somn direct în capcană, vor ajunge să fie reduși  la un cod QR uman –  controlat total și dependenți 100 la sută de marea tehnologie și de marele guvern.”

Tony Pearce

    Problema e că există deja o piață neagră pentru certificate false de vaccinare covid. De aici ideea că singurul mod de a combate falsurile va fi înregistrarea biometrică și de aici utilitatea supravegherii biometrice. Această urmărire biometrică se poate realiza prin inserarea unui tip de cip sub piele care poate primi și transmite informații către un sistem central computerizat. Acest sistem este funcțional, disponibil maselor largi –  potrivit ziarului suedez Aftonbladet care a anunțat că se poate obține certificatul covid într-un cip inserat în mână sau în altă parte sub piele (28/10/21).

      Un articol foarte interesant al lui Rema Marketing a comparat reacția la Covid ca pe o nouă religie pe care a numit-o Covidită,  comparând-o cu mișcările totalitare din trecut. https://www.globalwatchdisclosures. com/covidanity.htm

      „Doi ani de carantină și restricții prin care guvernele au continuat să îngrădească libertățile noastre fundamentale de exprimare, asociere, întrunire pașnică, religie, conștiință, călătorie și mișcare. Între timp, economia noastră a fost compromisă. Copiii și nepoții noștri vor trebui să ramburseze sute de miliarde de dolari care reprezintă datoriile generate de izolare. Ceea ce a început ca măsură rezonabilă în fața unui virus necunoscut s-a transformat într-o ideologie care amenință să distrugă posibil pe totdeauna, societatea liberă.­“

      O ideologie politică este un sistem de credințe fanatice care pune un singur scop mai presus de orice, fără să țină cont de prețul plătit pentru a merge orbește înainte. Ideologiile refuză să analizeze situația în ansamblu, cu toată realitatea, complexitatea și interconexiunile ei.

      O ideologie identifică un răufăcător, se fixează pe o singură nedreptate și folosește puterea de constrângere a statului pentru atingerea scopului, reprimând și înlăturând pe oricine nu se conformează discursului oficial.

      Ideologia comunistă explica realitatea ca lupta de clasă între bine – adică muncitorii asupriți și rău – capitaliștii răi, exploatatori. Nimic nu putea sta în calea construirii paradisului muncitorilor.

Pentru atingerea acestui acestui scop, libertatea individuală a fost eliminată și pentru aceasta oameni ca Lenin, Stalin, Mao și Pol Pot au ucis zeci de milioane de oameni nevinovați. Kulakii ucraineni (țăranii de succes) au fost uciși prin înfometare.

      Nazismul explica realitatea ca lupta rasială între arieni și non-arieni (în special evrei) și promitea Germaniei un viitor glorios sub un Reich de o mie de ani.Germanii s-au lăsat ghidați, manipulați și conduși ca oile pe când statul călca în picioare libertățile umane de bază cum ar fi  eutanasierea persoanelor cu handicap; Germania  se pregătea de război și persecuta cu o cruzime inimaginabilă  evreii, până au ajuns să omoare „legal” milioane de oameni.

      Ideologia Covidită susține că totul trebuie subordonat scopului de a opri răspândirea unui singur virus (și a variantelor acestuia). Altceva nu mai contează, nici sănătatea noastră mentală și emoțională, strâns legată de legăturile strânse  cu prietenii, membrii familiei și părtășia cu credincioșii dintr-un locaș de închinare. Nu mai contează nici sistemul nostru imunitar natural, care depinde de sănătatea fizică, nutriție, exerciții fizice, aer curat și evitarea unei stări continue de frică și anxietate. Nu mai contează nici bunăstarea noastră economică,  indispensabilă pentru a crea mijloacele necesare pentru îngrijirea membrilor vulnerabili din societate.

      Ideologiile conțin și o fărâmă de adevăr. Muncitorii au fost asupriți; Tratatul de la Versailles din 1919 a fost nedrept cu Germania, iar rasismul este profund  greșit ca și sexismul. Cu toate acestea, ideologiile ridică grăuntele de adevăr la rangul de adevăr suprem, singurul care contează cu adevărat. Centrul adevărului Covidită este că omenirea trebuie să ia măsuri drastice ca să protejeze vârstnicii și  alte persoane vulnerabile de un virus care le va scurta viața. Covidita pervertește și corupe acest adevăr prin impunerea unor măsuri neștiințifice care paralizează economia, distrug structura societății civile, alterează sănătatea noastră mentală și fizică și duc la șomaj, sărăcie, depresie, anxietate și disperare.

      Politicienii ignoră această realitate tulburătoare repetând mereu că blocajul salvează vieți-deși nu aduc nici o dovadă în sprijinul acestor afirmații.

      Numeroase ideologii se bazează, din păcate, pe minciuni și, din păcate, tiparul nu s-a schimbat nici aici. Covidita a fost legitimată de dr. Neil Ferguson care în martie 2020 a prezis eronat că COVID-ul va fi la fel de mortal ca gripa spaniolă din 1918 care a ucis 50 de milioane de oameni (când populația mondială era abia un sfert din ceea ce este astăzi).         Datele și statisticile oficiale arată că acest virus este ca gripa asiatică din 1957 și gripa din Hong Kong din 1968, nicidecum nu poate fi comparat cu gripa spaniolă din 1918.

      Ideologiile se prăbușesc în cele din urmă sub greutatea propriilor lor contradicții, minciuni și a dovezilor științifice – cu pagube colaterale incalculabile pentru milioane de oameni.

      Dar există speranță: în cele din urmă adevărul va triumfa asupra minciunii.”

      Din păcate, nu sunt sigur că în acest caz adevărul va triumfa asupra minciunii. Revenim la întrebarea din titlul acestui articol: „Cum se va termina?”

      În forma actuală, pare probabil că va duce la prăbușirea societății, în special a democrațiilor occidentale, care urmează să fie înlocuite cu o formă de dictatură în care se va pune capăt libertăţilor de exprimare, de mişcare şi religioase.

      În Matei 24.6-7, când a fost întrebat despre semnele revenirii Sale, Isus a spus:

   Un neam se va scula împotriva altui neam, și o împărăție, împotriva altei împărății și, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete și ciumi.Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor.

Matei 24:6-8

      „Începutul durerilor” va duce la perioada „ necazurilor” despre care Isus a spus:

Pentru că atunci va fi un necaz așa de mare, cum n-a fost niciodată de la începutul lumii până acum și nici nu va mai fi. Și dacă zilele acelea n-ar fi fost scurtate, nimeni n-ar scăpa; dar  din pricina celor aleși, zilele acelea vor fi scurtate.

Matei 24:21-22

      Din Necazul cel Mare  se va ridica Antihrist/ Fiara care va organiza sistemul cu Semnul Fiarei din Apocalipsa 13 despre care am scris în articolul precedent. Aceste lucruri se întâmplă într-o societate aflată sub judecata lui Dumnezeu pentru păcatul său și se îndreaptă către perioada necazului zilelor din urmă, înainte de venirea Domnului, speranța noastră. Așa că, atunci

când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.”

Luca 21:28

Pericole care pândesc Israelul

      Israelul se confruntă astăzi cu amenințări aflate pe patru fronturi importante:

      1. Ierusalimul și relația cu populația arabă.

      2. Virusul și vaccinul

      3. Statele  ruinate de la granițe

      4. Iranul nuclear și războiul lui Gog Magog.

Ierusalimul și relația cu populația arabă.

      Premierul israelian Bennett a exclus orice negociere pentru un stat palestinian și a declarat că „Ierusalim este capitala statului Israel și a niciunei alte țări.” În replică, președintele Autorității Palestiniene, Abbas, a spus în cadrul ONU  că  AP își va retrage recunoașterea Israelului dacă nu se va retrage într-un an de pe teritoriul său (Ierusalimul de Est, Iudeea și Samaria / Cisiordania). Cum Israel nu o va face,  s-ar ajunge la retragerea oficială a AP din procesul de pace.

      Abbas însuși s-ar putea să nu mai reziste încă un an, deoarece are 85 de ani, este nepopular pentru majoritatea palestinienilor și trebuie să iasă la pensie.

Autoritatea Palestiniană se confruntă cu o criză financiară, suficient de gravă încât să-i amenințe existența. Palestinienii au fost radicalizați de conducători, la moschei, de către mass-media și sistemul educațional, cu mesaje frecvente de deligitimizare a Israelului.

      Multe persoane, în special tinerii, resping Acordurile de la Oslo, semnate în 1993 de Israel și OLP. Singurul proces de pace pe care l-ar sprijini este cel care ar duce la nimicirea completă a Israelului, revenind la vechiul slogan al OLP:

      „Pacea pentru noi înseamnă distrugerea Israelului”.

      Hamas poate prelua și transforma teritoriul Gaza ca bază într-o confruntare cu Israelul. Scopul principal al grupării Hamas este ca Ierusalimul să fie controlat de islam.

      Potrivit Bibliei, în zilele din urmă, Ierusalimul va fi în centrul atenției lumii. Zaharia 12.2-3 spune:

      Iată, voi preface Ierusalimul într-un potir de amețire pentru toate popoarele de primprejur și chiar pentru Iuda, la împresurarea Ierusalimului. În ziua aceea, voi face din Ierusalim o piatră grea pentru toate popoarele. Toți cei ce o vor ridica vor fi vătămați și toate neamurile pământului se vor strânge împotriva lui.

Zaharia 12.2-3

      Este extrem de important faptul că ONU, organizația care reprezintă toate națiunile lumii, vrea să împartă Ierusalimul în capitala lui Israel la vest și capitala Palestinei la est (inclusiv orașul vechi istoric al Ierusalimului).

      Statul Israel declară că Ierusalimul va rămâne „capitala eternă nedivizată a Israelului”. Palestinienii nu au decât pretenția unui stat palestinian cu capitala la Ierusalimul de Est, stat format în teritoriile ocupate de Israel în Războiul de Șase Zile din 1967.

      Zaharia arată într-unul din pasajele sale că statutul Ierusalimului se va afla pe agenda națiunilor și  acest conflict va duce la lupta finală care va culmina cu revenirea lui Mesia. Zaharia 14 descrie cum țările se adună la lupta împotriva Ierusalimului și cum vine Mesia pe Muntele Măslinilor când pune capăt războiului și aduce Împărăția mesianică profețită în Isaia, Ezechiel și alți profeți. În termenii Noului Testament, acest eveniment este a doua venire a lui Isus, profețită în Matei 24, Apocalipsa 19-20.

      O altă problemă majoră pentru Israel este prăbușirea  legii și ordinii în zonele sale arabe (în interiorul Israelului). Israelienii au fost contrariați în timpul războiului din Gaza de acțiunile antisemite și antisioniste din rândul populației sale arabe,  ce au culminat cu atacuri brutale asupra evreilor și a proprietăților acestora.

      Există probleme în satele și orașele arabe cu dezintegrarea structurii tradiționale a familiei arabe, cu activități de tip mafiot și proliferarea criminalității în satele și orașele arabe unde șomajul tinerilor, drogurile și violența sunt endemice. Pentru rezolvarea acestor probleme, guvernul israelian a susținut și finanțat organizații arabe locale precum Al-Hirasa (The Watchmen), mișcare socială care oferă asistență celor nevoiași și previne criminalitatea. Guvernul finanțează organizația cu miliarde de șekeli în speranța menținerii ordinii în satele și orașele arabe. Problema este că Al Hirasa este o organizație religioasă condusă de Mișcarea Islamică, fidelă politicii Frăției Musulmane, care urmărește în final nimicirea Israelului. Este aliată cu partidul Ra’am,  membru al guvernului de coaliție aflat la  guvernare.

      Liderul lui Ra’am, Mansour Abbas declara că și-a „lăsat deoparte aspirațiile naționale” pentru a coopera cu guvernul israelian. „Aspirațiile sale naționale” sunt înființarea unui stat palestinian „de la râu (Iordania) până la mare (Mediterana)”. Cu alte cuvinte, sfârșitul lui Israel.

      Politica Israelului față de Al Hirasa este similară cu cea pe care a avut-o la început cu Hamas, susținând-o ca pe o mișcare arabă locală,  o contraponderela  OLP. Rezultatul nu a fost cel scontat, cum s-a văzut după experiența din Gaza. Pe bună dreptate, israelienii se întreabă: „Ra’am și al Hirasa vor merge în aceeași direcție cu Hamas?” Influența lor crește în special în zonele arabe din nordul Israelului și în Negev, amenințând Israel cu un alt front islamist militant care urmărește nimicirea sa, cu aportul și încurajarea  guvernului israelian.

Vaccinul

      Statul Israel este prezentat drept laboratorul COVID-19 al lumii, iar cercetătorii de pe tot cuprinsul lumii îi monitorizează evoluția și îl consideră drept „un laborator experimental de la care avem de învățat.” Prim-ministrul Naftali Bennett declara:

      „Fără noi, lumea nu ar afla cu precizie gradul de eficiență a vaccinurilor de rapel, nu ar avea datele necesare cu privire la impactul asupra infecțiilor, impactul asupra bolilor grave. Lumea este extrem de mulțumită că ne-am asumat această responsabilitate și conducem în această chestiune.”

Naftali Bennett

      Iată că momentan, israelienii nu-și pot păstra greenpassul dacă nu-și fac a treia injectare. Israelienilor li s-a spus că vaccinarea în masă va stopa lanțul infectării, va crea imunitate și va opri al patrulea val. Dacă Israel este țara –laborator experimental, atunci rezultatele nu sunt bune nici pentru Israel dar nici pentru întreaga lume.

      Israel are una din cele mai ridicate rate de vaccinare din lume pentru COVID-19, dar și una dintre cele mai mari rate de infectare din lume.

      Majoritatea cazurilor critice o constituie oameni complet vaccinați, ceea ce arată că beneficiile vaccinării se reduc în timp. Nu toată lumea este de acord cu busterele, injectarea repetată. Criticii programului avertizează asupra efectelor injectării repetate. Unul dintre acestea este cunoscut sub numele de „amplificarea dependenței de anticorpi”, unde dozele repetate compromit sistemul imunitar natural al organismului și  oamenii devin mai vulnerabili în fața bolilor obișnuite iar repetarea încurajează răspândirea variantelor. Există un film documentar cu mărturiile israelienilor vaccinați și reacțiile negative suferite: cheaguri de sânge și miocardite, tineri perfect sănătoși incapacitați, unii chiar morți, inducerea sindromului de oboseală cronică, dureri musculare, incapacitatea de a merge, reacții alergice severe, femei cu menstruații nenaturale, numeroase pierderi de sarcină- toate în urma vaccinării. În special, printre cei mai vulnerabili se numără persoanele implicate în activități intense, cum sunt sportivii. Aceasta nu este o veste bună nici pentru armata israeliană, care are nevoie de o rezervă de tineri apți care să-și apere țara.

      Dr. israelian Feinstein se opune programului actual de vaccinare și face parte dintr-o organizație  de cetățeni care cuprinde medici, avocați și cadre universitare, care au semnalat încălcarea flagrantă a drepturilor omului în Israel.

      Într-un interviu acordat Israel Today, el a declarat:

      „După  încălcările  comise pe fondul blocajelor și al mandatării măștilor, s-a pus problema injectării și eu, ca medic, am înțeles că nu este etic, este ilegal și periculos. Acest pericol m-a făcut să iau atitudine în mod activ. Am simțit că sunt amenințat, familia mea este în pericol, poporul meu este în pericol și, în sfârșit, omenirea este în pericol… Pfizer recunoaște că noi, în Israel, suntem laboratorul experimental, asigurându‑ne  că este sigur.“

Dr. Feinstein

      Dr. Feinstein nu este mulțumit de rezultat. Concluzia lui este că experimentul medical în plină desfășurare în Israel pune în pericol întreaga populație.

State ruinate la granițele sale.

      Atât Gaza, cât și zona Autorității Palestiniene sunt entități eșuate, cu fonduri insuficiente și populații agitate conduse de lideri corupți și incompetenți.

      Libanul este efectiv în faliment, fără putere, bani, puțină hrană, cu o populație disperată. Responsabil de calamitatea care a lovit țara este radicalul islamic Hezbollah aliat Iranului, care a transformat țara într-un stat ostil, care atacă Israel cu mii de rachete. După ani de război civil, o mare parte din Siria rămâne în ruine, cu forțe rusești și iraniene în țară, cu Assad la putere.

Iranul și Hezbollah operează în zonele de graniță ale Siriei, chiar în Golan, în fața Israelului. Iranul și-a dublat prezența în înălțimile Golan din sudul Siriei, construind în același timp o infrastructură militară în regiune necesară luptei cu Israel.

Amenințarea Iranului

      Generalul Hossein Salami, șeful Corpului Gărzii Revoluționare Islamice (IRGC) a explicat vehement planurile regimului iranian:

      „Strategia noastră este să ștergem pe Israel de pe harta politică globală”.

Generalul Hossein Salami

      În calitate de aliat al Israelului, SUA au jucat un rol hotărâtor în controlul islamiștilor radicali, în special a regimului islamic iranian. Printr-o schimbare majoră de politici, în prezent, SUA a reluat discuțiile privind acordul nuclear cu Iranul, țară care amenință direct Israelul. Dacă vor reuși,  Iranul va obține legitimitate globală, va putea fi finanțat și astfel va continua destabilizarea Orientului Mijlociu. În prezent, se pare că discuțiile stagnează deoarece SUA începe să-și piardă răbdarea cu regimul iranian intransigent care își continuă  proiectul de dezvoltare a unei bombe nucleară.

      Statul Israel știe că Iranul este aproape de a deține o astfel de armă și vede acest fapt ca  o amenințare directă. Șeful Statului Major al Forțelor de Apărare Israelului, Aviv Kochavi, a dezvăluit că Israel planifică operațiuni  asupra programului nuclear al Iranului, precum și asupra centrelor de atac cu rachete.

Gog și Magog.

      Dacă un asemenea atac ar avea loc, ar putea declanșa războiul Gog și Magog profețit în Cartea Ezechiel 38-9.

      Rusia este aliată cu Iranul, cu forțe staționate în prezent în Siria, chiar la nord de Israel. Rusia este una dintre puținele puteri mondiale care a protejat constant programul nuclear iranian, așa cum era de așteptat, deoarece au contribuit la finanțarea lucrărilor și l-au dezvoltat cu aportul propriilor oameni de știință.

      Turcia, care în trecut era un aliat pro-occidental al Israelului, în ultimul deceniu s-a transformat dramatic. Președintele turc Recep Tayyip Erdogan și-a consolidat puterea în Turcia, înlocuind fostul său guvern laic cu o republică islamică ostilă Israelului. Între Vladimir Putin și Erdogan există o relație strânsă și puternică. Turcia deține forțe militare în nordul Siriei.

      Liderii acestor trei țări s-au reunit de mai multe ori în vederea intensificării cooperării dintre națiunile lor. Un prim atac al Israelului împotriva programului nuclear al Iranului ar duce cu siguranță la represalii militare iraniene. Un asemenea atac ar putea oferi Rusiei, Turciei și altora scuza de care au nevoie pentru a porni o invazie asupra Israelului. În acest conflict, forțele combinate ruse și islamice vin împotriva lui Israel într-o invazie din nord care-i vizează nimicirea:

      Cuvântul Domnului mi-a vorbit astfel: „Fiul omului, întoarce-te cu fața spre Gog, din țara lui Magog, spre domnul Roșului, Meșecului și Tubalului, și prorocește împotriva lui! Și spune: ‘Așa vorbește Domnul Dumnezeu: «Iată, am necaz pe tine, Gog, domnul Roșului, Meșecului și Tubalului! Te voi târî și-ți voi pune un cârlig în fălci; te voi scoate, pe tine și toată oastea ta, cai și călăreți, toți îmbrăcați în chip strălucit, ceată mare de popor, care poartă scut și pavăză și care toți mânuiesc sabia; împreună cu ei voi scoate pe cei din Persia, Etiopia(ebraica=Cush) și Libia (ebraica=Put), toți cu scut și coif, Gomerul cu toate oștile lui, țara Togarmei, din fundul miazănopții, cu toate oștile sale, popoare multe împreună cu tine! Pregătește-te dar, fii gata, tu și toată mulțimea adunată în jurul tău! Fii căpetenia lor! După multe zile, vei fi în fruntea lor; în vremea de apoi, vei merge împotriva țării, ai cărei locuitori, scăpați de sabie, vor fi strânși dintre mai multe popoare pe munții lui Israel, care multă vreme fuseseră pustii, dar, fiind scoși din mijlocul popoarelor, vor fi liniștiți în locuințele lor. Iar tu te vei sui, vei înainta ca o furtună, vei fi ca un nor negru care va acoperi țara, tu cu toate oștile tale și multe popoare cu tine.»

Ezechiel 38:1-9

      Aliații arabi și occidentali ai lui Israel protestează împotriva acestei acțiuni, fără a intreprinde ceva(Ezechiel 38.13):

Seba și Dedan, negustorii din Tars și toți puii lor de lei îți vor zice: ‹Vii să iei pradă? Pentru jaf ți-ai adunat oare mulțimea ta, ca să iei argint și aur, ca să iei turme și avuții și să faci o pradă mare?»

Ezechiel 38.13

      Sheba și Dedan se află în zona statelor din Golf care au încheiat recent acorduri de pace cu Israel. Tarsis reprezintă națiunile din vestul îndepărtat al Israelului, posibil Marea Britanie și Statele Unite. Dumnezeu intervine și nimicește în mod supranatural armata invadatoare din nord, salvând Israel de la pieire (Ezechiel 38.14-23).

      În ziua aceea însă, în ziua când va porni Gog împotriva pământului lui Israel», zice Domnul Dumnezeu, «Mi se va sui în nări mânia aprinsă…. Îl voi judeca prin ciumă și sânge, printr-o ploaie năprasnică și prin pietre de grindină; voi ploua foc și pucioasă peste el, peste oștile lui și peste popoarele cele multe care vor fi cu el. Îmi voi arăta astfel mărimea și sfințenia, Mă voi face cunoscut înaintea mulțimii neamurilor și vor ști că Eu sunt Domnul.»

Ezechiel 38.14-23

      Apoi Israel se întoarce la Dumnezeu (nu neapărat încă la Isus ca Mesia). Antihrist se ridică dintr-o alianță europeană în regiunea fostului Imperiu Roman (UE?) susținută de ONU (Apocalipsa 13 și 17). După acest război în care Israel este salvat în mod supranatural de Dumnezeu, puterile mondiale conduse de Antihrist  încheie tratatul de pace proorocit în cartea Daniel 9:27.

      El (Antihrist)va face un legământ trainic cu mulți timp de o săptămână (șapte ani).

Daniel 9:27

      Acest tratat cu Israel promite pace, dar se dovedește a fi legământul cu moartea din Isaia 28, este călcat la mijloc, duce la urâciunea pustiirii și la perioada finală a necazului cel mare profețit pentru zilele din urmă în Daniel 11,12 și Matei 24.

      În cursul războiului lui Gog și Magog în țara lui Israel va avea loc un mare cutremur, care va duce la dărâmarea zidurilor (Ezechiel 38.19-20). Aceasta poate include Domul Stâncii și moscheile al Aqsa de pe Muntele Templului, precum și Zidul de Vest din Ierusalim.

Ca parte a acordului de pace, Antihrist permite reconstruirea Templului din Ierusalim, pe care ulterior îl pângărește, punându-și chipul acolo pentru a fi adorat ca un dumnezeu. Aceasta este urâciunea pustiirii stând în locul sfânt, despre care Isus a spus că va declanșa perioada finală a Necazului cel Mare înainte de revenireaa Sa pe pământ (Matei 24.15-22). Evreii realizează că au fost înșelați, fug de la fața locului și astfel începe perioada de final a necazului. În această perioadă de necaz, Dumnezeu revelează poporului evreu  identitatea lui Mesia:

      Atunci voi turna peste casa lui David și peste locuitorii Ierusalimului un duh de îndurare și de rugăciune și își vor întoarce privirile spre Mine, pe care L-au străpuns. Îl vor plânge cum plânge cineva pe singurul lui fiu și-L vor plânge amarnic, cum plânge cineva pe un întâi născut.

Zaharia 12:10

      Cel care a fost străpuns este Yeshua, Isus Mesia, care a murit pentru păcatele noastre și a înviat din morți ca să aducă mântuire și viață veșnică tuturor celor care se pocăiesc și cred în vestea bună/Evanghelie. Moartea lui prin răstignire este profețită și în Psalmul 22 și Isaia 53. Profeția din Zaharia 12.10 arată că Dumnezeu va descoperi adevărul despre Mesia multor evrei supraviețuitori la acea vreme, chiar înainte ca El să se întoarcă pentru a salva Israelul la ultima bătălie asupra Ierusalimului.

      Sfârșitul acestui veac vine când armatele lumii se adună în Armaghedon (Zaharia 14, Apocalipsa 16 și 19) și Yeshua/Isus se întoarce pe pământ, va dispune de toată puterea lui Dumnezeu pentru va pune capăt războiului, va judeca lumea cu dreptate și va întemeia Împărăția Mesiaică pe pământ.

Atunci, El va sta pe Muntele Măslinilor, în estul Ierusalimului, de unde Își va începe domnia mesianică, va aduce pacea și dreptatea pe pământ timp de 1000 de ani (Isaia 2, Apocalipsa 20). Ierusalimul și Templul vor fi reconstruite și vor deveni centrul minunatei domnii a lui Mesia.

               Prorocia lui Isaia, fiul lui Amoț, asupra lui Iuda și asupra Ierusalimului: Se va întâmpla în scurgerea vremurilor că muntele Casei Domnului va fi întemeiat ca cel mai înalt munte; se va înălța deasupra dealurilor și toate neamurile se vor îngrămădi spre el. Popoarele se vor duce cu grămada la el și vor zice: „Veniți, să ne suim la muntele Domnului, la Casa Dumnezeului lui Iacov, ca să ne învețe căile Lui și să umblăm pe cărările Lui!” Căci din Sion va ieși Legea și din Ierusalim, Cuvântul Domnului. El va fi Judecătorul neamurilor, El va hotărî între un mare număr de popoare, așa încât din săbiile lor își vor făuri fiare de plug și din sulițele lor, cosoare: niciun popor nu va mai scoate sabia împotriva altuia și nu vor mai învăța războiul.

Isaia 2:1-4

Semnele Vremurilor

Un minut până la miezul nopții

      Summitul Climatic Cop 26 de la Glasgow a început cu o serie de predicții despre un dezastru iminent care va avea loc dacă omenirea nu va rezolva problemele generate de „încălzirea globală antropomorfă” (generată de om).

Boris Johnson a declarat:

      „Omenirea a tras mereu de timp în problema climei, mai este un minut până la miezul nopții, trebuie să acționăm acum! Cei care ne vor judeca sunt copiii care nu s-au născut şi copiii lor. Dacă nu luăm acum în serios problema schimbărilor climatice, pentru copii noștri mâine poate fi prea târziu.”

Boris Johnson

      Prințul Charles a afirmat că sumitul Cop 26 reprezintă ultima ocazie:

      „Este nevoie de o campanie vastă în stil militar de comasare a puterii sectorului privat global, să dispunem de miliardele necesare redresării ecologice… de salvare a planetei noastre.”

Prințul Charles

      Sir David Attenborough a spus că povestea umanității s-ar putea încheia pe Pământ dacă nu se iau măsuri urgente de combatere a schimbărilor climatice.

      De data aceasta, acordul final  nu a fost un succes pentru activiștii de mediu. Rusia, China, India și Arabia Saudită nu au dorit să-și asume îndeplinirea atingerii pragului de zero emisii de carbon până în 2050. Documentul final, cunoscut sub numele de Pactul Climatic de la Glasgow, solicită ca la următorul summit care va avea loc în Egipt, 197 de țări să prezinte rapoarte cu  măsurile luate.

      Guterres, secretarul general al ONU, a spus că acordul

„reflectă interesele, contradicțiile și  voința politică în lumea de astăzi. Este un pas important, dar nu este suficient. Trebuie să accelerăm măsurile climatice pentru  menține viu obiectivul de limitare a creșterii temperaturii globale cu 1,5 grade. Nu am atins aceste obiective la această conferință. Dar avem câteva elemente de progres” a spus el.“

António Guterres

      El speră că următoarele conferințe organizate anual vor alinia guvernele lumii la Agenda 30 a ONU, care este practic proiectul unui guvern mondial.

      Succesul acestui program va depinde în mare parte de starea vremii. Ei susțin că va exista o continuă  încălzire a vremii, fac predicții bazate pe programe computerizate. Numeroși oameni de știință contestă acest punct de vedere.

      Dr. Nir Shaviv:

      „Nu există nicio amprentă care să ateste că emisiile de CO2 produc o creștere a temperaturii.”

Dr. Shaviv

      Profesorul emerit Ian Plimer:

      „Ipoteza că activitatea umană poate crea încălzirea globală este extraordinară, deoarece este contrară bazelor științifice din fizica solară, astronomie, istorie, arheologie și geologie.“

Ian Pilmer

      Conform datelor furnizate de 15sateliți NASA care măsoară fiecare centimetru pătrat al troposferei inferioare (unde locuim noi, oamenii), temperatura pământului era de fapt mai ridicată în 1987 decât este astăzi.

      Datele meteorologice actuale arată o vreme în general mai rece, ca urmare a unor factori precum absența petelor solare, modificări ale fluxului de jet și a curenților oceanici. Noiembrie 2021 a înregistrat o scădere bruscă a activității solare, cuplată cu temperaturi mai scăzute. Iarna din emisfera sudică a fost mai rece ca media obișnuită, cu cele mai reci temperaturi înregistrate vreodată în Antarctica. O vreme neobișnuit de rece s-a simțit în America de Sud, Africa de Sud, Australia și Noua Zeelandă. În emisfera nordică, iarna a debutat cu o vreme foarte rece, care a adus zăpadă abundentă în nordul Europei, Rusia, China și nordul Indiei. Gheața din Arctica nu face ceea ce se presupune că ar trebui să facă (să se topească). În prezent se află la al doilea nivel în ceea ce privește suprafața din ultimii  15 ani și este în continuă creștere.

Anul acesta a înghețat mai devreme decât de obicei, blocând o serie de nave în gheață groasă. Profețiile biblice indică  într‑adevăr că vor exista catastrofe ecologice în zilele din urmă, dar acestea vor reprezenta judecata lui Dumnezeu, nu  sunt rodul activității  umane.

      Este notabil că liderii lumii s-au reunit la Glasgow să discute cum să salvăm lumea creată de Dumnezeu, fără ca absolut nimeni să facă referire la Creatorul nostru sau să-I ceară părerea despre situație.

      Dacă ar fi fost întrebat, poate că El i-ar fi îndrumat către Psalmul 2.

      Pentru ce se întărâtă neamurile și pentru ce cugetă popoarele lucruri deșarte? Împărații pământului se răscoală și domnitorii se sfătuiesc împreună împotriva Domnului și împotriva Unsului Său, zicând: „Să le rupem legăturile și să scăpăm de lanțurile lor!” Cel ce șade în ceruri râde, Domnul Își bate joc de ei. Apoi, în mânia Lui, le vorbește și-i îngrozește cu urgia Sa, zicând: „Totuși Eu am uns pe Împăratul Meu pe Sion, muntele Meu cel sfânt.”

Psalmul 2.1-6

Mai multe informații despre subiect în ediția LUZ66 și pe www. bridgelane.org.uk(youtube)

Islamizarea Franței

        „Când islamul cucerește un teritoriu, îl consideră proprietatea lui veșnică. Islamismul se bazează pe islam, pe care nimeni nu are dreptul să-l critice … „Franța se află în stadiul în care tocmai a descoperit că islamul îi erodează casa”

scriitorul algerian Boualem Sansal

        Două mii de militari au semnat o scrisoare adresată președintelui francez Emmanuel Macron și guvernului, avertizând că Franța este pe punctul de a se prăbuși, îndreptându-se către un război civil, deoarece statul s-a „predat” musulmanilor radicali. Scrisoarea a urmat după declarația semnată de 20 de generali în rezervă și sute de foști ofițeri,  care au semnalat procesul de „dezintegrare și islamizare”.

        „Suntem într-un război hibrid, cu mai multe fațete, care în cel mai bun caz se va încheia într-un război civil sau în cel mai rău caz cu o înfrângere crudă, fără nici un viitor”.

       Direcția Generală pentru Securitate Internă a Franței (DGSI) a cartografiat 150 de districte „deținute” de islamişti.

Aceste cartiere au devenit enclave în mâinile fundamentaliștilor modelând zonele după ideologia lor, care, așa cum denotă însuși cuvântul Islam, este una de supunere. Poliția și serviciile publice se tem să pătrundă în multe din aceste zone, unde străzi întregi sunt controlate de  bande nelegiuite.

„În Franța, la fiecare două săptămâni se înalță o moschee și o biserică dispare”,

Eduard de Lamaze

a spus Eduard de Lamaze, președintele Observatorului Patrimoniului Religios.

        Istoricul francez Georges Bensoussan relata:

        „Din motive de securitate, copiii evrei au abandonat masiv învățământul public. Acesta este un eșec al francezilor, nu al evreilor, pentru că ceea ce amenință astăzi evreii de fapt amenință întreaga societatea franceză. Seine-Saint-Denis a pierdut 80% din populația evreiască în 20 de ani”.

Georges Bensoussan

„În 2050 vom fi o țară pe jumătate islamică, în 2100 vom fi o republică islamică”,

Eric Zemmour

        a spus Eric Zemmour, jurnalist și candidat prezidențial în 2022. Zemmour face campanie pe o platformă anti-musulmană. El a declarat:

„Dacă voi câștiga aceste alegeri, nu va fi o altă rotație a puterii, ci o recucerire a celei mai mărețe țări din lume.”

Eric Zemmour

                Giulio Meotti a scris:

        „Anul viitor, la alegerile  prezi­dențiale, Franța va decide dacă vrea să se salveze sau să continue să se scufunde. Oricum ar fi, va declanșa un tsunami care nu se va opri la granițele sale și va inunda toată Europa de Vest.”

Giulio Meotti

        În Germania, pretențiile orga­nizațiilor islamice susținute de Turcia au forțat orașul Köln, cândva un bastion al creștinismului din Germania,  să aprobe moscheilor din oraș transmiterea la megafon a apelului islamic la rugăciune în fiecare vineri, între prânz și 15:00.

        Mișcarea reprezintă un pas important de normalizare culturală a islamului în Germania. Și orașe precum Dortmund, Hamm, Siegen, Düren și Oldenburg au aprobat ca moscheele să transmită apelul islamic la rugăciune prin difuzoare. În Nürnberg, care găzduiește o duzină de moschei, aprobarea apelului muezzinului se pare că „nu este o problemă”.

        Observatorii consideră că orașul Köln a creat un precedent național și că multe dintre cele peste 3.000 de moschei din Germania vor începe în curând să cheme în mod public musulmanii la rugăciune. Apelurile de rugăciune (cunoscute sub numele de adhan în arabă) pot fi auzite de la distanțe mari atunci când sunt amplificate prin difuzoarele aflate deasupra minaretelor.

Muezinul proclamă sloganuri religioase precum „Nu există nici un dumnezeu în afară de Allah” și „Allahu Akbar” („Allah este cel mai mare”). Apelul la rugăciune obișnuit, standard se traduce astfel:

        „Allah este cel mai mare. Mărturisesc că nu există alt zeu în afară de Allah. Mărturisesc că Mohamed este profetul lui Allah. Vino la rugăciune. Vino la mântuire. Allah este cel mai mare. Nu există Dumnezeu, ci Allah.’

        Acesta este  crezul și  declarația islamului politic, o declarație de intenție de a domina și de a determina pe toți să se supună islamului. Apelul „Allahu Akbar” nu este numai un îndemn la rugăciune, ci este strigătul de luptă  pentru jihad al teroriștilor islamiști cum sunt talibanii care tocmai au cucerit Afganistanul.

        În timp ce Europa se dezice de creștinism, islamul este gata de mutare, ca să umple golul creat.

Papa în alianță cu Islamul

        Pe măsură ce islamul erodează rădăcinile romano-catolice ale Europei, Papa este ocupat să încheie o alianță cu liderii islamici în încercarea sa de a salva omenirea. La o reuniune recentă cu Marele Imam al lui Al-Azhar, liderul spiritual al lumii musulmane sunnite, Papa Francisc a promis să coopereze și să consolideze legăturile tot mai strânse dintre Roma și Islam.

        Ambii lideri au discutat despre problemele religioase, umanitare și morale care bântuie lumea de astăzi și despre provocările generate de schimbările și evenimentele de pe scena globală. Cele două părți au discutat și despre rolul real pe care liderii religioși și oamenii de știință ar trebui să-l joace pentru a limita războiul, diviziunea din unele regiuni ale lumii și cum să confrunte  extremismul. Ei și-au mai exprimat dorința de a continua dialogul constructiv și cooperarea comună începută recent, când au semnat un document istoric,

        Documentul Fraternității Umane, care a fost anunțat de la Abu Dhabi în 2019. Ei au făcut apel la revenirea la învățăturile religiilor  pentru ca lumea să scape de extremism, diviziune și tiranie.

        Desigur, nu s-a făcut nici o referire la extremiștii islamici care persecută, ucid creștinii și suprimă credința creștină în atâtea părți ale lumii.

        Papa a mai denunțat evanghelizarea persoanelor de alte credințe ca fiind o activitate necreștină, spunând că catolicii nu ar trebui să încerce să-i convertească pe musulmani la creștinism.

Creștinii din Nigeria stăpânită de teroare

        Când pastorul Silas Yakubu Ali nu a apărut la predică duminică dimineața, un sentiment apăsător de teamă domnea între credincioși. Era exclusă o întârziere a liderului de 55 de ani al Bisericii Evanghelice Winning All. După o lungă oră de așteptare, creștinii s-au dus să-l caute, rugându-se ca să nu se fi întâmplat ceea ce bănuiau. Nigerienii creștini știu că a fi creștin sau a merge la biserică înseamnă o condamnare la moarte – una care a fost executată de mii de ori în anul trecut.

        Pastorul Silas a fost găsitîn apropierea casei. Trupul neînsuflețit zăcea lângă motocicleta rămasă fără benzină. Spre groaza membrilor bisericii, el a fost măcelărit cu maceta.

        Asemenea tuturor pastorilor, Silas cunoștea riscurile la care se expun cei care se închină deschis  Domnului Isus – le-a acceptat, hotărât să propovăduiască Cuvântul lui Dumnezeu într-o țară devenită câmp de măcelărire a creștinilor.

        „Când ne ducem seara la culcare – a declarat un alt pastor nigerian Open Doors – nu suntem niciodată siguri dacă vom trăi până a doua zi”.

        În 2021 aproape toate masacrele au avut loc în timpul nopții.După uciderea pastorului Silas, în următoarea zi au apărut oameni înarmați care au venit după creștinii din biserica lui, măcelărind băieții aflați pe câmp și încă alți 11 creștini. O femeie însărcinată a fost „înjunghiată până la moarte”, copilul scos din pântece și întins pe stomacul ei gol- una din nenumăratele scene de o cruzime înspăimântătoare. În ultimele luni, bandele Fulani, Boko Haram și alți militanți înarmați au devenit și mai agresive, incendiind satele și fermele creștinilor,  atacând și omorând oameni nevinovați cu o cruzime și ferocitate greu de redat.

        Numărul creștinilor uciși în 2021 este  de neînchipuit –  mai mare ca niciodată. Uciderile în masă, care înainte erau rare, au devenit acum o problemă națională. Un raport estima că 8.000 de creștini au fost uciși cu sânge rece – doar între lunile ianuarie și septembrie.

        Violența islamistă se răspândește în regiunea Sahel din vestul Africii, în țări precum Mali, Mauretania și Burkina Fasso, precum și în Africa de Est, cu atacuri ale grupării teroriste al Shabab care are legături cu ISIS în Uganda și Mozambic. Creștinii sunt principalele victime ale acestei terori.

Terapia de conversie, rugăciunea și consilierea creștină

        Acest articol de pe blogul arhiepiscopului Cranmer explică impli­cațiile morale și sociale ale legii propuse de guvern de interzicere a terapiei de conversie.

        „La finalizarea consultărilor cu privire la proiectul de lege pentru terapia de conversie, au apărut reacții amestecate, de la confuzie și exasperare până la teamă și disperare. Sentimentele de neputință nu aparțin celor care au suferit abuzuri, ci preoților și pastorilor care se întreabă cum vor mai putea în aceste condiții ajuta un adolescent măcinat de întrebări, care se luptă cu sexualitatea lui sau cum vor putea consilia o fată care se simte atrasă de mama celui mai bun prieten al ei.” Promotorii legii cer Guvernului interzicerea oricărui demers de con­versie în mediile religioase, inclusiv interzicerea rugăciunii. Ei le consideră  abuzive și restrictive cu potențialul de a duce la depresie și suicid. Așadar, rugăciunea de „conversie” – „Te rog, Doamne, ia de la mine această ispită”  trebuie interzisă, precum și orice tip de consiliere care nu întărește orientarea sexuală și explorarea impulsurilor homosexuale.

          Consilierea de descurajare a păcatului, consilierea de a fugi de ispite ar constitui o formă de abuz. La fel, dacă un preot sau pastor ar cita ce spune Biblia despre orice tip de comportament sexual nenatural, ar fi incriminat, find acuzat de incitare la ură.

          Deși consilierea este asumată, benevolă, în acest context preotul sau pastorul nu mai poate cita Scriptura să dea învățătură potrivit cu morala creștină,  deoarece aceasta ar fi considerată o formă de constrângere manipulatoare sau influență spirituală injustă.

        Liz Truzz, ministrul Egalității și drepturilor femeii s-a angajat să apere libertatea de exprimare și libertatea religioasă; adică „dreptul la participare și libertatea de exprimare”. Problema e că există persoane pentru care rugăciunea și învățătura ortodoxă sunt restrictive și abuzive, pur și simplu pentru că la un moment dat pot induce cuiva o imagine negativă de sine. Nu se face nici o deosebire între oroarea cazurilor de posesie demonică  sau pur și simplu revelarea stării de păcat în care o persoană  realizează starea în care se află în lumina sfințeniei lui Cristos.

        Apoi este viața de familie într-un cămin creștin: părinții își vor mai putea educa copiii după valorile Scripturii și a învățăturii Bisericii? Dacă dialogul tată-fiu sună a „terapie” despre orientarea sexuală sau identitatea de gen – poate fi chemată poliția? Legea pentru terapia de conversie (interzicerea) este neclară în acest sens, așa că Legea Parlamentului (în cazul în care va fi aprobată în acestă formă) posibil va duce la zeci de acuzații false împotriva preoților, pastorilor și părinților, după o simplă conversație despre problemele de identitate ale transsexualilor sau căsătoria persoanelor de acelaș sex.

        Coaliția pentru căsătorie schițează câteva scenarii posibile:

        • Noah, în vârstă de 13 ani, îl întreabă pe tatăl său ce părere are despre căsătoriile între persoanele de același sex. Tatăl lui explică și spune că este total împotrivă. Noah nu este de acord. El relatează discuția unui consilier școlar: „Posibil că într-o zi să mă căsătoresc și cine știe dacă va fi cu un bărbat sau cu o femeie?” Consilierul denunță la poliție că tatăl a încercat să schimbe orientarea sexuală a lui Noah.

        • Părinții află că fiica lor,Olivia, în vârstă de 14 ani, a vizitat site-ul Mermaids, grup controversat de transsexuali.Părinții blochează fetei accesul la site.Olivia menționează episodul în treacăt profesorului ei. Profesorul face raport pentru că el crede că Olivia este de fapt un băiat transsexual pe care părinții încearcă să-l schimbe. Poliția intervievează părinții.

        • O școală promovează intens drepturile transsexualilor, cu broșuri, materiale Stonewall și Mermaids. Jack, un adolescent, îi spune profesorului său că se crede o fată prinsă în corpul unui băiat, dar nu ar vrea să afle părinții lui.

Prin urmare, școala începe să îl trateze ca pe o fată. Când părinții lui Jack află ce se petrece, îl retrag de la acea școală.

Părinții sunt raportați pentru terapia de conversie.

        Ceea ce dezbaterea despre terapia de conversie în mediile religioase pare să ignore este faptul că pentru creștin, toată viața lui este una de continuă transformare interioară; de îndepărtare constantă de păcat și de ispite, o continuă reînnoire a inimii, procesul de sfințire care implică cercetarea inimii și renunțarea la rău, discernământul de a urma lumina lui Hristos. Rugăciunea este o parte vitală a acestui proces, iar rugăciunea care intervine pentru a aduce vindecare și înnoire este în sine o terapie, așa cum însăși etimologia termenului o arată: therapeia (Gr)=a vindeca;a sluji. În Hristos avem o nouă identitate;suntem o făptură nouă, iar descoperirea ei este o continuă tranformare a unei conversii continue.

        Viața creștină în întregime este una de auto-terapie și de terapie reciprocă în comuniune cu ceilalți. Cu toții suntem chemați să fim credincioși, inclusiv în viața noastră sexuală și ceea ce pentru  unul poate fi abstinență benevolă asumată, pentru altul este reprimare coercitivă, impusă. Dacă un preot sau pastor poate predica să îndemne oamenii la înfrânarea patimilor și poftelor, de ce nu ar putea sfătui în acelaș fel persoana atrasă de cineva de acelaș sex?

        Legea de interzicere a terapiei de conversie nu are de-a face doar cu abuzul fizic și emoțional în domeniul identității sexuale, ci cu definirea noțiunii de păcat și ispită în domeniul spiritual.

          Posibil ca această lege să admită unele scutiri sau excepții de natură religioasă, dar acestea vor fi eliminate la presiunea agendei totalitare a neutralității de gen și conformismului în consiliere.

        Revenim la întrebările funda­mentale la care promotorii acestei agende nu vor (sau nu pot) să răspundă.

        De ce este interzisă consilierea spirituală a adolescenților atrași de cei de același sex și sunt încurajate intervențiile medicale ireversibile cu urmări devas­tatoare în contextul schimbărilor de sex? De ce organizații de promovare a homosexualilor precum Stonewall și Mermaids pot să învețe copiii să practice homosexualitatea sau să-și schimbe sexul, dar creștinilor le este interzis să spună că acest lucru nu este după voia lui Dumnezeu?

        Avem convingerea că un guvern conservator nu se va impune în viața unui păstor și să-l oblige prin lege să spună că o persoană este transgender ori să adopte poziția oficială? Avem convingerea că un guvern conservator nu va aduce înafara legii persoanele fidele textului biblic Noi toți privim cu fața descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului și suntem schimbați în același chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului. (2 Corinteni 3:18)?”

Citat cu permisiunea de la https:// archbishopcranmer.com

Vești de războaie

Ucraina

        O invazie rusă a Ucrainei ar putea declanșa cel mai mare conflict din Europa de la cel de Al Doilea Război Mondial, a declarat Sir Tony Radakin, șeful forțelor armate britanice. Forțele de securitate  ucrainene consideră că Rusia se pregătește să invadeze Ucraina la începutul anului 2022 deoarece comasează forțe la granița de est a Ucrainei.

Cel puțin 90.000 militari se află deja pe teren împreună cu sute de arme de artilerie grea și rapoartele arată că numărul ar putea ajunge la 175.000.

        Rusia a ocupat deja Crimeea și îi sprijină pe separatiștii din estul țării care vor unirea cu Rusia. Ar putea ocupa o mare parte din estul țării, ca apoi să ceară formarea unui guvern pro rus la Kiev. Șeful serviciilor de informații și securitate a Ucrainei, Kyrylo Budanov, a spus că SUA ar trebui să descurajeze o invazie rusă, sprijininind militar Kievul.

        Rusia neagă intenția sa de a invada Ucraina. Cu toate acestea, se opune actualului regim ucrainean care urmărește apropierea de UE. Putin a dorit ca să i se interzică Ucrainei aderarea la NATO. În prezent, Ucraina nu face parte din NATO, așa că în cazul unei invazii a Rusiei, un sprijin militar din partea SUA sau a Europei este puțin probabil. Un război fierbinte între Rusia și NATO ar fi catastrofal. Rusia ar putea fi cumva descurajată de sancțiunile impuse furnizării de gaze către Europa, puternic dependentă de acestea, în special Germania. Pe lângă pagubele aduse Rusiei, o astfel de mișcare ar aduce prejudicii energetice masive și  ar putea stinge toate luminile în Europa.

Taiwan

      Liderul Taiwanului, insulă aflată în centrul tensiunilor aprinse dintre Statele Unite și China, a spus că amenințările Beijingului se intensifică „pe zi ce trece”, deoarece pentru prima dată a confirmat prezența trupelor americane pe teritoriul taiwanez. Taiwanul și China continentală au fost guvernate separat odată cu retragerea naționaliștilor în Taiwan, la sfârșitul războiului civil chinez, acum mai bine de 70 de ani.

      Liderul Partidului Comunist Chinez (PCC), Xi Xing Pin, a reinterat intenția Chinei de a prelua controlul Taiwanului:

„Rezolvarea chestiunii Taiwanului și realizarea reunificării complete a Chinei este o misiune istorică și un angajament de neclintit al Partidului Comunist din China.”

Xi Xing Pin

La începutul acestei luni, Armata chineză a trimis un număr record de avioane de război au survolat zona din jurul Taiwanului, iar diplomații și mass-media de stat au amenințat cu o eventuală invazie, dacă insula nu se aliniază la politica PCC. China a declarat că va utiliza arsenalul nuclear împotriva oricărei țări care se implică în conflict. În Taiwan sunt staționate câteva forțe americane și între SUA și Taiwan există un acord reciproc de apărare.

În ambele situații există riscul ca Rusia și China înarmate nuclear să se implice într-un conflict cu SUA și aliații săi.Datorită riscurilor enorme implicate, nu putem decât să sperăm că nu va fi un război, în special unul care să implice arsenal nuclear. Deși profeția biblică plasează războiul final în Orientul Mijlociu, acesta poate fi precedat de alte lupte.Orice conflict care antrenează Rusia, China și SUA și NATO ar putea avea consecințe catastrofale pentru omenire. Așa că ne rugăm ca acest lucru să nu se întâmple.

Ultimul cuvânt. Ultima ora. Ultimele zile.

Copilașilor, este ceasul cel de pe urmă. Și, după cum ați auzit că are să vină antihristul, să știți că acum s-au ridicat mulți antihriști – prin aceasta cunoaștem că este ceasul de pe urmă.

1 Ioan 2:18

În acest verset cu care am început ediția curentă, Ioan vorbește despre venirea lui Antihrist și despre ceasul de pe urmă. Cercetătorii Bibliei spun că versetul a fost scris în urmă cu aproape 2000 de ani iar ceasul din urmă tot nu a venit, deci nu ar trebui să ne preocupe zilele din urmă.Aici trebuie cunoscute două lucruri; în primul rând „zilele din urmă” au început de fapt la Rusalii (de notat modul în care Petru folosește profeția lui Ioel în Fapte 2.17). Venirea lui Antihrist va fi unul dintre ultimele evenimente ale zilelor din urmă, înainte de a doua venire a lui Isus pe pământ. În al doilea rând, în limba greacă „eschati ora” înseamnă „ultimul ceas”, fără sublinierea  „ceasul cel din urmă”. Ioan face o paralelă, spune că ceea ce se întâmplă în Imperiul Roman la sfârșitul secolului I este un semn al crizei care va veni la sfârșit, înainte de revenirea adevăratului Mesia.

Roma a persecutat pe credincioși, iar când împăratul s-a declarat dumnezeu și a pretins închinare, creștinii nu puteau face așa ceva. Ioan a mai văzut înmulțirea învățătorilor înșelători, la care el se referă ca „mulți antihriști”. Aceștia nu au crezut adevărul central ale Evangheliei, că Isus este Domnul, Fiul lui Dumnezeu și Fiul Omului (1 Ioan 2.22-3, 4.2). Au devenit cunoscuți ca Gnostici..Pentru informații despre subiect, vezi Evangheliile gnostice sau accesați https://lightforthelastdays.co.uk/articles/alternative-spiritualities/the-gnostic-gospels-2/.

Ioan spune că acest tip de învățători sunt „antihriștii” care vor pregăti calea lui Antihrist. Acum se văd deslușit semnele vremurilor. Omenirea se confruntă cu o criză fără precedent.Cei înțelepți aleg pocăința și se roagă Domnului să-i salveze de judecata viitoare a lui Dumnezeu iar batjocoritorii continuă să ia în derâdere Evanghelia și să trăiască în păcat

     Isus a spus: „Atunci, vor vedea pe Fiul omului venind pe un nor cu putere și slavă mare. Când vor începe să se întâmple aceste lucruri, să vă uitați în sus și să vă ridicați capetele, pentru că izbăvirea voastră se apropie.” (Luca 21:25-28). 

Cei care se încred în Domnul sunt pregătiți de venirea Lui, când ne va lua la Sine în Împărăția Sa veșnică.Noi știm că avem un viitor și o nădejde și de aceea putem să ne ridicăm capetele, să privim în sus, indiferent de  întunericul din jur. Nu pierde această șansă, să nu rămâi în urmă la Răpire. Aceasta este ziua mântuirii,  crede în  Domnul Isus și urmează-L. Iată o rugăciune prin care să-I ceri Domnului să intre în viața ta și să-ți dea mântuirea veșnică.

Doamne, Tată din Ceruri,

Recunosc că sunt un păcătos și am nevoie de iertarea Ta. Cred că Isus este Mesia, care a murit în locul meu, și‑a dat sângele pe cruce ca plată pentru păcatele mele și a înviat din morți ca să pot primi viață veșnică. Chiar acum vreau să las păcatul și să‑L aleg pe Mesia Isus ca Domnul și Mântuitorul meu. De acum vreau să‑Ți dedic toată viața mea și te rog să‑mi dai Duhul Sfânt care să mă umple cu prezența Lui, să‑mi conducă viața și să mă ajute să devin așa cum vrei Tu. Mulțumesc, Tată, că mă iubești. Te rog în numele Domnului Isus. Amin!

#!trpst#trp-gettext data-trpgettextoriginal=4#!trpen#添加评论#!trpst#/trp-gettext#!trpen#